SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ
"Avram Iancu" Oradea

| Home   |   Despre noi  |  Servicii medicale |  Condiţii internare |  Drepturi şi obligaţii | Structură spital  |  Galerie foto  |  Altele |  Contact

 

   

| BINE AŢI VENIT PE SITE-UL NOSTRU!

Spitalul nostru oferă o gamă largă de servicii atât în regim de spitalizare continuă sau de zi,  cât şi ambulatoriu.

Potenţialii pacienţi pot fi asiguraţi la: 

   - CASAOPSNAJ
 - Casa Naţională de Sănătate

»Tarife aplicate

 

|  DREPTURI ŞI OBLIGAŢII


A. Drepturile asiguraţilor

Asiguraţii au dreptul, de la data dobândirii calităţii de asigurat, la pachetul de servicii de  bază  în  caz de boală  sau  de  accident, din  prima zi de îmbolnăvire ori de la data accidentului şi până la vindecare.

Asiguraţii au următoarele drepturi:


a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, in condiţiile legii şi ale contractului-cadru;

b) să  fie înscrişi  pe  lista  unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate  condiţiile  legale in vigoare, suportând cheltuielile de transport, dacă optiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să  beneficieze de servicii  medicale, medicamente,  materiale  sanitare  şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru şi normele metodologice de aplicare a acestuia;

e) să efectueze  controale  profilactice, în  condiţiile  stabilite  prin  contractul-cadru si normele metodologice de aplicare a acestuia;

f) să beneficieze  de servicii de asistenţă  medicală  preventivă şi de promovare a sănătaţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor, în condiţiile contractului-cadru şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

g) să beneficieze de servicii  medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuala  cu  casele  de  asigurări  de sănătate, în condiţiile contractului-cadru şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

h) sa  beneficieze  de  servicii  medicale de urgenţă în condiţiile contractului-cadru si ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

i) să  beneficieze de tratament  fizioterapeutic şi de recuperare în  condiţiile contractului-cadru şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

j) să  beneficieze de dispozitive medicale în condiţiile  contractului-cadru şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

k) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu în condiţiile contractului-cadru şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia;

l) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;

m) să fie informaţi asupra riscurilor şi beneficiilor în cazul tratamentelor medicale;

n) să beneficieze  de concedii şi indemnizaţii de asigurări  sociale  de  sănătate în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

|  Metodologie  proprie, privind rambursarea cheltuielilor asiguratilor  conform Hotărârii de Guvern nr. 400/2014

|  Consiliul de Etică
Dispozitie de constituire a Consiliului Etic

|  CARDUL NATIONAL DE SĂNĂTATE

Precizări privind folosirea cardurilor nationale de sănătate după data de 1 mai 2015
Pacientii trebuie să prezinte cardul de sănătate în spital pentru a beneficia de servicii medicale în următoarele situatii:

- la internare continuă sau de zi

- la eliberarea unei retete electronice

- la eliberarea unui concediu medical

- la eliberarea unui bilet de trimitere

- la externare pentru a valida serviciile primite.


B. Obligaţiile asiguraţilor

a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;

b) să anunţe medicul de familie ori de cate ori apar modificări in starea lor de sănătate;

c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;

d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări de sănătate asupra modificărilor datelor de identitate sau modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumita categorie de asiguraţi;

e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;

f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;

g) să achite coplata şi contribuţia personală în condiţiile stabilite prin contractul-cadru  şi normele metodologice de aplicare a acestuia;

h) să achite contribuţia datorata Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cota si asupra veniturilor prevăzute de Legea nr. 95/2006 şi de normele legale în materie (Se va completa pentru fiecare categorie de venituri.);

i) sa depună lunar, trimestrial sau anual, după caz, declaraţia de venituri)

j) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative ce atestă calitatea de asigurat;

k) să accepte controlul casei de asigurări de sănătate cu privire la modul de acordare a concediilor si indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate;

l) să respecte programarea pentru acordarea serviciilor medicale din pachetul de bază, în baza listelor de aşteptare, după caz;

m) să se prezinte la medicul din ambulatoriul de specialitate sau la spital numai după ce a consultat medicul de familie, cu excepţia urgenţelor şi a afecţiunilor care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, stabilite prin contractul-cadru şi normele metodologice de aplicare a acestuia.

 C. Drepturile casei de asigurări de sănătate

Casa de asigurări de sănătate are următoarele drepturi:

a) să verifice respectarea obligaţiilor de plată a contribuţiei;

b) să calculeze majorările de întârziere în cazul neplăţii contribuţiei în condiţiile legii;

c) să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale;

d) să verifice prescrierea medicamentelor şi recomandarea investigaţiilor paraclinice;

e) să verifice modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate.

 D. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate

Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:

a) să informeze asiguraţii asupra drepturilor acestora;

b) să  asigure  confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentului contract;

c) să verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările in vigoare;

d) să asigure calitatea serviciilor medicale din pachetul de bază, în condiţiile legii.

|  Părerea Dvs. contează

Pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite către dumneavoastră, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a răspunde întrebărilor care  urmează, lăsând varianta aleasă şi ştergând celelalte variante. Formularul completat poate fi trimis pe adresa de e-mail a spitalului, depus în cutia poştală de la recepţie parter sau de la biroul internări a spitalului. Datele dumneavoastră de identitate nu trebuie completate. Formularul nu trebuie semnat.

Formular satisfacţie pacienţi(.pdf)
Formular satisfacţie pacienţi(.doc)

© 2010 Spitalul Clinic de Urgenţă "Avram Iancu "Oradea Toate drepturile rezervate.  

 
Home   |  Despre noi  |  Servicii medicale |  Condiţii de internare  |  Drepturi si obligaţiiStructură spital | Galerie foto |  Altele  |  Contact |